Despre Tango Argentinian

– de Andrei Baican si Andreea Trascu (instructori si fondatori Casa de Tango) – proiect de absolvire a programului de formare profesională pentru ocupaţia de Instructor de dans, oct. 2013

Motto: “How did you choose the tango? …I didn’t. The tango chose me.”

– din filmul “The Tango Lesson”, Sally Potrer și Pablo Veron.

Evoluția tangoului argentinian ca dans urmează pas cu pas istoria muzicii de tango și succesiunea evenimenteIor sociale din Argentina și Europa. Dansul a apărut odată cu muzica de tango și – paradoxal – are acum tendința de a se întoarce la origini, din punct de vedere al abordării stilurilor, după o buclă de analiză structural din care s-a născut tango nuevo.

Origini

Dezbaterile legate de etimologia și apariția tangoului sunt dominate de incertitudine și de un mister pe care oamenii de cultură interesați de acest domeniu îl hrănește și amplifică, tocmai datorită farmecului pe care i-l conferă. Istoricii au ignorat mult timp acest dans, dar în anii 2000 au început să apară articole, studii și cărți despre cultura argentiniană și, implicit, despre tango.

Una din teorii ((Nouzeilles, G. și Montaldo, G. (2002) The Argentina reader. History, culture, politics, Duke University Press)) afirmă că “tango” este un cuvânt african (Angola și Mali), putând avea semnificația de “loc închis” sau “spațiu rezervat”. Alte cercetări atribuie cuvântul unei derivații dintr-un termen portghez, având legătură cu verbul “tangere”, care în latină înseamnă “a atinge”.

Documentări recente ((Kellen R., The history of tango, [online]. Disponibil la: http://www.dancelovers.com/)), aduc o mai mare probabilitate originii dansului; astfel, se pare că tangoul a fost dansat pentru prima dată în ghetourile din Buenos Aires, cunoscut sub numele de “baile con corte”. Un alt dans, denumit “Habanera del Cafe” a apărut în timpul Războiului hispano-american (aprilie-august 1898), și este considerat prototipul tangoului. “Dandies” din Buenos Aires au schimbat dansul in două feluri: mai întâi au transformat așa-numitul ritm “polka” in ritmul “habanera”, apoi l-au denumit “tango”. Există dovezi care spun că tangoul a fost cântat în teatre în a doua jumătate a secolului XIX și că un cuplu a dansat tango pe o scenă din Buenos Aires în anii 1890, deci cu siguranță acest dans a apărut în secolul XIX.

La început tangoul era unul din numeroasele dansuri locale din Argentina, dar el a devenit rapid foarte popular în întreaga societate, fiind întâlnit în suburbiile pline de imigranți europeni ((Wikipedia, History of the tango, [online]. Disponibil la: http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_tango )). De altfel, el este privit în istoria culturii argentiniene ca un dans al imigranților. Există un mit care spune că tangoul s-a născut în bordelurile din capitala Argentinei. Dennitson ((Wikipedia, History of the tango, [online]. Disponibil la: http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_tango )) consideră această idee drept un clișeu, contracarîndu-l cu explicația că bordelurile erau acolo unde membrii claselor sociale înalte și mijlocii au găsit tangoul dansat de către oameni care de obicei nu lasă mărturii, cei mai puțin privilegiați.

Începând cu anul 1912, dansatori și muzicieni din Buenos Aires au început să călătorească în Europa, astfel că primul oraș în care tangoul a prins la public a fost Parisul, apoi Londra, Berlin și alte capitale. Un an mai tîrziu a ajuns pentru prima dată și în Statele Unite ale Americii, în New York, iar toate aceste variante exportate au generat un stil de tango cu mai puțin contact corporal, cunoscut sub numele de “ballroom tango”. Spre sfârșitul anilor 1920 tangoul și-a pierdut din popularitate, în Europa datorită apariției cinematografului, iar în Buenos Aires ca urmare a crizei economice cunoscută sub numele de Marea Depresiune, care în Argentina a avut efecte grave și restricții impuse de guvernul Hipolito Yrigoyen.

Tango – dansul

Horacio Ferrer, în superba sa carte “The golden age of tango” ((Ferrer, H. A. (1998) The golden age of tango: an illustrated compendium of its history, Argentine Dept. of Culture and the National Academy of Tango)) face o descriere a unicităţii acestui dans din mai multe puncte de vedere:

  • fizic – pentru că a fost introdusă o idee inovativă în ceea ce priveşte folosirea îmbrăţişării închise;
  • plastic – pentru că cuplul trebuie să-şi găească centrul de greutate, astfel încât se se poată produce între parteneri schimb de semnale şi mesaje, schimându-se astfel în întregime conceptul plastic predominant al cuplului de dansatori;
  • spatial – pentru că cuplul rămîne într-un spaţiu imaginar ca într-un cilidru care se deplasează pe ringulde dans;
  • artistic – punct de vedere avînd la bază inovaţia cuplului îmbrăţişat, dansatorii creând cei trei piloni ai tangoului: mersul (“caminar”), în care bărbatul se deplasează în faţă, întrerupereamersului (“corte”), prin care se pot da naştere diferitelor figuri, şi figurile în sine;
  • estetic – deoarece rezultatul este frumos, necunoscut şi o lucrare artistică mereu în schimbare;
  • etic – pentru că inventivitatea continuă a dansatoincenrilor este un exerciţiu de libertate;
  • social – tangoul a apărut dintr-un mediu marginal şi aproape clandestin, în timpuri în care moralitatea comună permitea doar dansuri în care cuplurile erau semi-separate;
  • muzical – pentru că, spre deosebire de toate celelalte dansuri în care se dansa urmărind ritmul, tangoul este dansat pe ritmul care apare în melodie;
  • poetic – pentru că dansatorii îşi denumesc paşii şi figurile în funcţie de caracteristicile acestor paşi, transformând dansul într-un poem tacit cu figuri, forme strofice, ritmuri, silabe şi farmecul unui discurs poetic;
  • dramatic-teatral – deoarece dansatorii interpretează motivele muzicale modificându-şi paşii şi mişcările în funcţie de tempo, momente de linişte şi nuanţe, cu diversitate melodică, cu sincope, legături şi mişcări sacadate în funcţie de stil sau orchestre;
  • existential – cuplurile nu vorbesc în timp ce dansează, nici nu se gîndesc la altceva, ci sunt complet concentraţi, exprimându-şi în dans propriile trăiri – de aceea toţi au un aspect ‘serios’ – şi etalându-şi arta şi reputaţia;
  • sentimental – deoarece, în mod oarecum ciudat, dansul nu relevă neapărat o pasiune erotică, ci una senzuală, o senzualitate publică, evidentă, castă şi elegantă;
  • cosmic – din punctul de vedere al varietăţii nuanţelor între cer şi pământ, zi şi noapte, tangoul este terestru şi nocturn, el este dansat aproape de podea, dar privirea nu este în pământ, ochii sunt închişi sau privesc spre nicăieri.
Dansul în perioada Golden Age

Tangoul și-a recâștigat notorietatea începând cu anii ’40. Muzicienii cântau pentru dansatori. Aceștia din urmă au contribuit la evoluția stilurilor în funcție de orchestre și de accentele pe care le foloseau. Bandoneonul a devenit instrumentul de bază al tangoului, încă de la importarea lui din Germania, dar pe lîngă badoneon orchestrele foloseau viori, chitare, violoncel și contrabas. Pe măsură ce dansul evolua, orchestrele concurau între ele pentru a oferi muzică de calitate dansatorilor.

Golden Age în tango este denumirea dată pentru perioada anilor ’40-50. Dansul este simplu, el se bazează mai mult pe schimbări de direcție, mișcări browniene dar și linii elegante, cu punctări si schimbări de ritm de la mișcări lente la mișcări rapide. Deși pare simplu, tangoul implică baze tehnice solide. Cele mai importante aspecte ale tangoului sunt conexiunea între parteneri și muzicalitatea dansatorilor. Aceasta din urmă se caracterizează în principal pe pași efectuați pe tempo și pași folosiți pe dublu tempo. O cronică interesantă descrie un dansator considerat cel mai bun al momentului din aceatsă perioadă, Portalea, un bărbat care părea că nu dansează pe ritmul muzicii. De fapt el chiar nu dansa pe ritm, el dansa frazele muzicale ((Dennitson, C. (2003) Tango dance styles of the Golden Age, [online] Disponibil la: http://www.history-of-tango.com)).

Dansul în perioada Dark Age

Odată cu venirea generalului Peron la conducerea Argentinei, dictatura militară formată din oameni ai clasei superioare nu înțelegeau tangoul. O nouă criză a acestui dans începea, el fiind înlocuit cu rock and roll – o alegere ciudată pentru o dictatură, dar care i-a servit scopurilor de-atunci. Cei mai buni dansatori de tango au supraviețuit prin organizarea de “companii de tango”, dansând tango de scenă, mult mai acrobatic și mai solicitant, pierzându-se însă caracterul pur social al acestui fenomen ((Dennitson, C. (2003) The Dark Age of tango, [online] Disponibil la: http://www.history-of-tango.com)).

Renașterea dansului

Căderea dictaturii militare din 1983 a facilitat renașterea tangoului. Succesul a avut la bază dorința argentinienilor de a recupera cel mai important simbol pierdut și de a-l prezenta în fața întregii lumi.

Milonga

Pe lână semnificația cuvântului care trimite către acel tango ritmat și alert, milonga se referă și la spațiul în care dansatorii se adună pentru socializare, dansul fiind pretextul perfect pentru întâliniri de seară sau nocturne. O astfel de petrecere de tango are un set de reguli nescrise, dar care se respectă până în ziua de astăzi.

– Există un singur sens în care cuplurile înaintează pe ringul de dans – cel invers acelor de ceasonic. Explicația poate fi dată de forma îmbrățișării; faptul că mâna dreapta a bărbatului cuprinde femeia face ca zona din stânga cuplului sa fie mai vizibilă pentru el decât cea din dreapta, ceea ce determină acest sens al deplasării la lider, responsabil de evitarea loviturilor între perechile de pe ring. Se creează astfel o interconexiune între toți cei care dansează la unison același tango pe pista de dans, “un proiect cultural superior al inconștientului colectiv” ((Dinzel G și Dinzel R., (2011) El tango, una danza. La imrovizacion, Ediciones Corregidor, p.93)). Imaginea cuplurilor care se deplasează în cerc a fost asemuită chiar și cu “mandala”, concept preluat de Jung în explicarea “totalității psihice”, acel cerc magic plin de simboluri, un sistem închis care conține “totul” ((Lavalle Cobo, I. (2007) Tango, una danza interior – evolucion psicologica del tango, Ediciones Corregidor, p.36)).

– Există o ceremonie a invitației la dans. Ea se numește “cabeceo” și presupune contact vizual. Bărbatul și femeia se înțeleg din priviri în ceea ce privește acceptul de a dansa împreună. Iată o descriere a ceremoniei: “contact vizual, un zâmbet ușor, o sprânceană ridicată, o înclinare discretă a capului – foarte subtilă, dacă e bine făcută – dar foarte clară pentru aceia care sunt în alertă și care își doresc să se angajeze cel puțin într-o formă de conversație” ((Fulghum R. (2013) The Argentine tango chronicles of senor Don Roberto Juan Carlos Fuljumero y Suipacha. A Memoire of an Adventure, [online] Disponibil la http://robertfulghum.com, p.120)). După acceptarea reciprocă, cei doi se pot întîlni pe ringul de dans sau femeia poate aștepta ca bărbatul să vină în locul în care ea este așezată, astfel încât să intre pe pista de dans plecând împreună din acel loc.

– Un cuplu dansează întotdeauna un set de 3-4 melodii. Acest set are denumirea de “tanda”. Fiecare tanda este formată de obicei din 3 sau 4 melodii de tango cântate de aceeași orchestră, cu același ritm pentru a menține aceeași energie. După ce tanda se termină bărbatul conduce femeia în locul de unde aceasta a acceptat invitația la dans. Un rol extrem de important îl are DJ-ul, cel care alege muzica în milonga. Pentru ca o seară să fie reușită din punct de vedere al muzicii, el trebuie să o aleagă astfel încât să creeze un climax, apoi să construiască presiune, iar finalul să încarce dansatorii cu o energie ridicată ((El Corte, (2008) DJ workshop, [online] Disponibil la: http://milonga.hu/cikkek/elcortedjmanual2008.pdf, p.34)), să își dorească să revină.

– Între o set de 4 melodii si altul există un moment de 30 de secunde care se numește “cortina”. Aceasta este perioada în care dansatorii se invită prin cabeceo la dans, pentru următoarea tanda.

Această prezentare a petrecerii de tango (milonga), a modului în care dansatorii se întâlnesc este relevantă pentru a pune încă o cărămidă în construcția demonstrației legate de esența pur socială a tangoului argentinian.

Stiluri, forme, caracteristici

O sursă la care s-a făcut referință mai sus ((Kellen R., The history of tango, [online]. Disponibil la: http://www.dancelovers.com/)) asociză tangoul cu o pisică care își urmărește prada. El nu este la fel de fluid ca foxtrot sau vals, ci are imprimat o calitate intensă de staccato care îl face unic. Unicitatea provine din faptul că, deși are opriri și pauze, tangoul este totuși un dans cu o fluență aparte. Tangoul argentinian a fost creat de către așa-numiții “gauchos” din Buenos Aires, în încercare lor de a imita dansul spaniol “danza”, cu deosebirea că ei dansau folosind o îmbrățișare închisă.

Dennitson ((Dennitson, C. (2003) Couple dancing and the beginning of tango, [online] Disponibil la: http://www.history-of-tango.com)) afirmă că tangoul este al treilea dans în istorie cu un bărbat și o femeie față în față, bărbatul susținând mâna dreaptă a femeii cu mâna lui stângă, iar brațul drept fiind poziționat în jurul femeii. Primul dans cu aceste caracteristici a fost valsul vienez, în vogă în anii 1830, dar cu îmbrățișare deschisă, fără contact fizic în afară de mâini. Al doilea dans de cuplu cu acest tip de îmbrățișare a fost polka, la modă în anii 1840. Tangoul a fost însă radical diferit, deoarece a introdus pentru prima dată conceptul de improvizație.

Sunt trei forme ale tangoului:

1. tango – muzică concepută în 2/4, cu diverse ritmuri și accente. Muzica se bazează pe prezența bandoneonului și absența tobelor, ritmul fiind susținut de celelalte instrumente. Tangoul este un dans improvizațional bazat pe mers, circularitate, opriri și decorațiuni. Chiar dacă se folosesc anumite convenții, dansatorii nu știu dinainte cum se va construi dansul, cum se va interpreta muzica și ce decorațiuni vor folosi cei doi care formează un cuplu la un moment dat.

2. milonga – un tango mai alert, care păstrează caracteristicile primare ale beat-ului african (“cadombe”) de la care se presupune că a pornit acest stil de muzică; este scrisă în 2/4, are un tempo accentuat și de cele mai multe ori urmează un ritm de tip “habanera”. Dansatorii evită pauzele cînd interpretează milonga și introduc pași pe double-time (“traspies”) și uneori sincope. Acest dans folosește aceleași elemente de bază ale tangoului, dar cu accent pe ritm, iar figurile folosite tind să fie mai puțin complexe decât în celelalte variante de tango.

3. vals – un tango construit pe structura muzicală de vals, 3/4. Dansatorii abordează tango-valsul într-o manieră relaxată, păstrând o fluență constantă, spre deosebire de valsul vienez unde dansatorii folosesc frecvent 3 pași pe fiecare măsură și mișcări circulante în mod constant. În tango-vals se alternează mersul pe 1 cu pași pe doble time, pe 1-2 sau pe 3-1, uneori chiar și pe 1-2-3. Caracteristica principală este absența pauzelor, se folosesc întoarceri (“giros”) în ambele direcții care nu sunt efectuate ca în ballroom quick vals, deși uneori sunt introduse pentru variațiuni ((Fae’s Twist & Tango (2012) Argentine tango (6/9): Tango 101: Rhytms – tango, vals, milonga, [online] Disponibil la: http://fae-magazine.com/2012/07/22/argentine-tango-tango-101-tango-vals-milonga-rhythms-part-6/)).

Dincolo de caracterul său improvizațional, există și un tango de scenă. In prezent, Campionatul mondial de tango are două secțiuni ((Brown, S. A. The beginners’s guide to Argentine tango, [online] Disponibil la: http://www.tejastango.com/beginning_tango.html )):

a) tango salon – bazat pe improvizație și urmărind câteva reguli preluate din dansul social;

b) tango escenario – care este de regulă coregrafiat, fiind mult mai teatral și folosind unele exagerări ale mișcărilor din tango salon.

Există în tango o relație strânsă între improvizație și coregrafie. Gloria și Rodolfo Dinzel au conceput trei niveluri ale dansului:

  • tradițional – improvizație secvențială;
  • coregrafic – improvizație mixtă;
  • improvizațional – improvizație pură.

Iată caractersticile fiecărui nivel, prezentate comparativ ((Dinzel G și Dinzel R., (2011) El tango, una danza. La imrovizacion, Ediciones Corregidor, p.195)):

TRADIȚIONAL COREGRAFIC IMPROVIZAȚIONAL
figuri module mișcări
multe mișcări câteva mișcări o mișcare
ușor de recunoscut și de reprodus ușor de recunoscut și de reprodus greu de recunoscut și de reprodus
trecut trecut prezent
intelect intelect și senzație senzație
improvizație secvențială improvizație mixtă improvizație pură
greșeală și vină greșeală și vină fără greșeală și fără vină
formă formă manieră
monolog monolog dialog
caracter sportiv caracter sportiv caracter ludic
reproducător sau interpret reproducător sau interpret creativ creativ
viteză scăzută între acțiune și reacție viteză mare între acțiune și reacție viteză maximă între acțiune și reacție

“Un dansator bun este acela care ascultă muzica… Dansăm muzica, nu pașii. Oricni aspiră să danseze nu se gândete la ceea ce urmează să facă. Ceea ce îl preocupă este să urmeze muzica. Noi suntem pictori. Pictăm muzica cu pașii noștri” – Carlos Gavito

O prezentare a tuturor stilurilor de tango este ilustrată în cele ce urmează ((Brown, S. Styles of Argentine Tango, [online] Disponibil la: http://www.tejastango.com/)):

Tango Salon – tangoul care se dansează social în saloane dedicate, incluzînd aici stiluri precum VillaUrquiza, milonguero şi club-style. Nu se includ aici dansurile pregătite pentru spectacole. Tangoul de salon tradiţional impune dansatorilor respect faţă de linia de dans, dar tipul de îmbrăţişare şi aracteristicile mişcărilor pot diferi în funcţie de fiecare dansator în parte.

Villa Urquiza – denumit după unul din cartierele din Buenos Aires, acest stil este dansat de obicei cu o postură verticală a corpului şi cu cei doi dansatori păstrând axe separate, avînd privirea către mîinile care se string, adică bărbatul spre stânga şi femeia spre dreapta, fapt care dă impresia creării unui V; îmbrăţişarea este de regulă închisă, dar cuplul pierde uşor acest lucru în timpul întoarcerilor. In ciuda denumirii sale, acest stil se regăseşte şi în alte cartiere din Buenos Aires, fiind cunoscut şi sub numele de “Tango Estilo de Barrio”.

Milonguero – acest stil se dansează cu o postură uşor aplecată astfel încât piepturile dansatorilor se ating, formând o axă comună a cuplului între parteneri. Unii practicanţi ai acestui stil sugerează că fiecare din cei doi trebuie să se lase pe celălalt, creându-se astfel o dependenţă. Din cauza acestei îmbrăţişări, paşii sunt limitaţi din punct de vedere al complexităţii, dar dezvoltă o sensibilitate aparte a ritmului. Acest stil se poate identifica şi cu apilado, café şi stilul confiteria. Unul din dansatorii reprezentativi pentru acest stil, Tete – îl denumea totuşi “tango de salon”.

Club-style – păstrează ritmicitatea din milonguero dar foloseşte îmbrăţişarea cu postură verticală din Villa Urquiza.

Orillero – diferă faţă de tango salon prin faptul că adaugă decoraţiuni care consumă spaţiul din jurul cuplului, de aceea nu se respectă linia de dans întotdeauna.

Canyengue – este o formă istorică a tangoului care se dansa în anii ’20 şi prima parte a anilor “30, în care îmbrăţilşarea este închisă şi în V, dansatorii au genunchii îndoiţi, iar femeile nu execută “cross” în acest stil. Deoarece în acele vremuri rochiile erau lungi şi înguste, paşii erau mici şi executaţi în mod ritmic.

Nuevo – este o abordare pedagogică a tangoului, prin care se realizează o analiză structurală a dansului, explorându-se conexiunile dintre elemente şi noi combinaţii posibile. Cei care au demarat această abordare au creat un stil, în care îmbrăţişarea este deschisă, elastic, cu o postură verticală şi cu accent sporit pe păstrarea propriei axe de către dansatori.

Fantasia – se referă la un stil de a dana pentru spectacol, pentru show; de obicei se dansează în Villa Urquiza dar cu multe decoraţiuni, pauze şi finaluri dramatice, ganchos, boleos. Acest stil s-a dezvoltat pentru a fi folosit în timpul nopţilor de Milonga, când se creează pause speciale pentru ca unul sau mai multe cupluri de dansatori cunoscuţi să îşi prezinte dansul participanţilor.

Tango Escenario – este tangoul dansat pe scenă. Este o combinaţie între Villa Urquiza şi orillero, iar azi se folosesc elemente de tango Nuevo.

Abordarea pedagocică

La început, tangoul se învăța prin imitare. Faptul că numărul femeilor era extrem de mic a determinat bărbații să practice dansând între ei, pregătindu-și astfel dansul pentru întâlnirile ulterioare cu femeile pe ringul de dans. Această modalitate bizară a continuat și în anii ’40, când băieții începeau să danseze de la vârste fragede. Ei învățau mai întâi să urmeze, deci învățau partea femeii, apoi treceau la următorul nivel, cel al liderului, de obicei în mai puțin de un an. Procesul de învățare de-atunci seamănă foarte bine cu modul în care un copil învață să vorbească. Mai întâi ascultă, apoi scoate câteva zgomote, și treptat articulează cuvinte, formează propoziții și fraze. În ceea ce privește femeile, ele învățau de la membrii familiei, dansau cu tații, frații sau unchii lor, uneori cu mamele, surorile sau mătușele lor, care dansau ca lideri, deci partea dedicată barbatului ((Dennitson, C. (2003) The traditional way to learn to dance tango, [online] Disponibil la: http://www.history-of-tango.com)).

Perioada numită Dark Age – cea în care tangoul a fost suspendat din viața argentinienilor – a fost atât de lungă încât imdediat după terminarea ei oamenii își doreau să învețe tango, dar nu aveau de la cine, nu a existat niciodată o tradiție a lecțiilor de tango. Acei puțini dansatori au reușit să construiască o serie de lecții, fără o metodologie clară. Frumusețea tangoului constă în caracterul lui improvizațional, și tot prin improvizație dansatorii de tango din anii ’90 au reușit să îi învețe pe cei interesați.

Dezvoltarea comunităților de tango a urmat principiul bulgărelui de zăpadă: participanții la aceste cursuri de tango, după numai câteva luni începeau să “predea” mai departe prietenilor, care își aduceau la rândul lor prietenii, astfel încât dansatori fără experiență ajungeau să fie instructori de dans, iar rezultatele sunt diverse. În Europa se întâmplă același lucru în zilele noastre, se deschid școli de tango conduse de instructori care combină pasiunea pentru tango cu pregătirea profesională din afara tangoului. Instructorii de tango din Europa sunt cei care au învățat să danseze de la maeștri argentinieni, apoi au inițiat o grupă de elevi bazându-se pe celelalte abilități din viața lor: comunicare, abilități de prezentare, cunoștințe pedagogice adiacente.

“Nimeni nu m-a învățat tango. Am învățat privind. Dar astăzi cred că tinerii ar trebui să găsească un profesor bun pentru a asimila bazele apoi cel mai bun lucru pe care îl pot face este sa danseze. Calcă-ți partenerul și lasă-te călcat. Dansează cu oricine, nu doar cu un singur partener” – Maria Nieves

Același proces s-a întâmplat și în România. Școala Casa de Tango a conceput o metodă de predare în următoarea structură:

1. elemente de bază – mers (“caminar”), “basico”, poziția “cross”, mișcări circulare (“giro”, “ocho”, “ocho cortado”), opriri, navigare (reguli pe ringul de dans, schimbări de direcție), muzicalitate și decorațiuni (“adornos”- câteva exemple: “aguja”-ac, “amague”-fentă, “boleo”-bici, “caricia”-mângâiere, “cuatro”-patru, “enrosque”-șurub, “gancho”-cârlig, “golpetico”, “lapis”, “sentada”).

“Un dansator bun îl recunoști după felul în care merge, nu după figurile acrobatice pe care le face” – Pablo Veron

2. istorie și cultură – sunt prezentate în fiecare curs elemente importante pentru înțelegerea deplină a tangoului plecând de la rădăcini și continuând până la apariția curentului “tango nuevo”. Fiecărei mişcare specifice de tango descrisă în timpul unui curs i se alătură o prezentare a contextului istoric, cultural, de cele mai multe ori umoristic, astfel încât asimilarea cunoştinţelor să se realizeze în contextul corect.

“Tangoul este într-adevăr o combinație de mai multe culturi, deși a devenit în cele din urmă muzica națională a Argentinei” – Yo-Yo Ma

3. s-a ales metoda de predare dezvoltată de maeștrii Sebastian Arce și Mariana Montes, “tango mulltiple styles“, care permite prezentarea caracteristicilor tuturor stilurilor de tango dansate în toată lumea, pentru a nu deveni prizonierii unui singur stil. Cursanții sunt liberi să aleagă drumul pe care și-l doresc, dar abordarea pedagocică se bazează pe importanța cunoașterii bazelor pentru toate stilurile. În prezentarea stilurilor se face referire întotdeauna la reprezentanții importanți aferenți fiecărui stil.

“Cred că tangoul are multe calități. Dar dacă ar fi să menționez dor una, aș spune că este capacitatea lui de a se adapta tuturor timpurilor”

– Juan Carlos Copes

4. organizarea sesiunilor de practică – fiecare curs este urmat de “practica”, un moment bun pentru cursanți să repete ceea ce li se prezintă la cursuri, cu asistență din partea instructorilor.

“Ascultă foarte mult tango. Mult tango. Nu-mi place nici măcar să practic fără muzică.” – Nito Garcia

5. dezvoltare profesională și artistică continuă – instructorii Casei de Tango cercetează fără întrerupere toate stilurile abordate prin participaea la seminariile maeștrilor relevanți pentru fiecare stil.

“Tangoul este un dans social, un dans al oamenilor. Ce rost ar avea să participi la cursuri cu mai mulți profesori dacă toți am gândi la fel? Acesta este farmecul tangoului: la fiecare dansator vei regăsi un caracter și un stil diferit” – Miguel Zotto

Misiune

Casa de Tango îşi propune să formeze cât mai mulţi dansatori de tango, în armonie cu principiile şi valorile traditionale ale tangoului argentinian, astfel încât membrii ei să-şi potenteze bucuria vieţii prin dans, să îşi dezvolte abilitatea de a se integra în comunitătile de tango şi de a dansa la evenimentele organizate de Casa de Tango şi de alte organizaţii din România sau de oriunde în lume.

Referințe:

Nouzeilles, G. și Montaldo, G. (2002) The Argentina reader. History, culture, politics, Duke University Press ↩

Kellen R., The history of tango, [online]. Disponibil la: http://www.dancelovers.com/ ↩

Wikipedia, History of the tango, [online]. Disponibil la: http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_tango ↩

Wikipedia, History of the tango, [online]. Disponibil la: http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_the_tango ↩

Ferrer, H. A. (1998) The golden age of tango: an illustrated compendium of its history, Argentine Dept. of Culture and the National Academy of Tango ↩

Dennitson, C. (2003) Tango dance styles of the Golden Age, [online] Disponibil la: http://www.history-of-tango.com ↩

Dennitson, C. (2003) The Dark Age of tango, [online] Disponibil la: http://www.history-of-tango.com ↩

Dinzel G și Dinzel R., (2011) El tango, una danza. La imrovizacion, Ediciones Corregidor, p.93 ↩

Lavalle Cobo, I. (2007) Tango, una danza interior – evolucion psicologica del tango, Ediciones Corregidor, p.36 ↩

Fulghum R. (2013) The Argentine tango chronicles of senor Don Roberto Juan Carlos Fuljumero y Suipacha. A Memoire of an Adventure, [online] Disponibil la http://robertfulghum.com, p.120 ↩

El Corte, (2008) DJ workshop, [online] Disponibil la: http://milonga.hu/cikkek/elcortedjmanual2008.pdf, p.34 ↩

Kellen R., The history of tango, [online]. Disponibil la: http://www.dancelovers.com/ ↩

Dennitson, C. (2003) Couple dancing and the beginning of tango, [online] Disponibil la: http://www.history-of-tango.com ↩

Fae’s Twist & Tango (2012) Argentine tango (6/9): Tango 101: Rhytms – tango, vals, milonga, [online] Disponibil la: http://fae-magazine.com/2012/07/22/argentine-tango-tango-101-tango-vals-milonga-rhythms-part-6/ ↩

Brown, S. A. The beginners’s guide to Argentine tango, [online] Disponibil la: http://www.tejastango.com/beginning_tango.html ↩

Dinzel G și Dinzel R., (2011) El tango, una danza. La imrovizacion, Ediciones Corregidor, p.195 ↩

Brown, S. Styles of Argentine Tango, [online] Disponibil la: http://www.tejastango.com/ ↩

Dennitson, C. (2003) The traditional way to learn to dance tango, [online] Disponibil la: http://www.history-of-tango.com ↩

Rezerva-ti acum un loc la o noua grupa de tango argentinian care va demara la Casa de Tango in curand

Inscrie-te aici si participa la infiintarea unei noi grupe de tango argentinian.
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.

CONTACT

ADRESA: București, str. Iuliu Valaori, nr 7

TELEFON: +4 0721 681 259 (Manu)

EMAIL: acasa@casadetango.ro